Rezultate Bacalaureat 2024 în Bacău | Notele, afișate pe EDU.RO

Rezultate Bacalaureat 2024 în Bacău | Notele, afișate pe EDU.RO
Rezultate Bacalaureat 2024 în Bacău | Notele, afișate pe EDU.RO
Publicat: 08/07/2024, 11:53
Actualizat: 08/07/2024, 11:54

Examenul de Bacalaureat a luat sfârșit, iar elevii așteaptă acum cu mari emoții să afle notele. Primele rezultate au fost afișate azi, 8 iulie, iar contestaţiile se pot depune imediat, în intervalul orar 12:00 – 18:00.

Rezultatele obținute de elevii din județul Bacău pot fi consultate AICI.

Știrea inițială:

„Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere”, a transmis Ministerul Educației.

Cum se promovează Bacalaureatul

Un candidat este declarat promovat la examenul naţional de Bacalaureat dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

  • a susţinut probele de evaluare a competenţelor;
  • a susţinut toate probele scrise;
  • a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre probe;
  • a obținut cel puţin media 6 la probele scrise.

În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR), rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului (coduri).

Potrivit Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați (peste 119.000 din promoția curentă și în jur de 15.000 din seriile anterioare) au susținut examenul de Bacalaureat în această sesiune (toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate).

Bacalaureat 2024 – sesiunea iulie-august

  • 15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
  • 27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor
  •  30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale

CITEȘTE ȘI:

Ce a scris acest elev din Constanța la proba de limba română de la Bacalaureat 2024: „Am învățat o săptămână”

BACALAUREAT 2024 | Acestea sunt subiectele de la Informatică. Problema care a dat bătăi de cap elevilor

BACALAUREAT 2024 | Avem subiectele care au picat la biologie, chimie, economie, filosofie, logică, sociologie și psihologie

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Aș vrea să te vizualizez epidermic”, un alt sociolog de la SNSPA, acuzat de Ana...
BREAKING | Avion Ryanair cu 153 de pasageri la bord, probleme tehnice pe Aeroportul Otopeni!
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Informații îngrijorătoare despre starea lui Nicu Covaci: „Lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din...
Dieta STRICTĂ a lui David Popovici! Alimentele pe care nu le mănâncă niciodată: Este un...
Cine este Marius Pieleanu, al doilea profesor de la SNSPA acuzat de abuz sexual: "O...
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Jocurile Olimpice de...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Preț ITP 2024: Cât timp poți circula cu ITP-ul expirat? Ce acte sunt necesare și...
David Popovici câştigă medalia de bronz a probei olimpice de 100 metri liber
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
Se confiscă banii românilor. Trebuie să declari și să plătești la stat: „Efectul va fi...
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Diandra nu știe dacă își dorește să continue idila cu...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Marele rival al lui David Popovici în finala de 100 de metri, aflat în plin scandal...
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Tesla recheamă 1,8 milioane de mașini. Ce alerte primeau șoferii?